Barajul de acumulare Tungujei este un lac de pescuit situat în comuna Tibănești, județul Iași, la limita cu județul Vaslui. Lacul are o suprafață de cca 260 ha, cu zone unde adâncimea depășește 15 m, și funcționează din 1986 fără a fi golit. Aici se practică pescuit sportiv pentru specii precum crap, caras, somn, șalău și știucă, fiind populat periodic cu exemplare de talie mare.